Pictura pe piatra si pe textile – materiale necesare, pasi de realizare

pictura pe piatra

Pictura este o activitate artistică îndrăgită atât de copii, cât şi de adulţi. Aceasta reprezintă o modalitate de relaxare, destindere, care stârneşte creativitatea umană. În handmade, pictura ocupă un loc important şi poate fi utilizată în numeroase moduri. În acest articol, veţi descoperi 2 modalităţi creative de a folosi pictura în handmade.

Pictura pe piatra

Pictura pe piatra reprezintă o modalitate neconvenţională de a vă pune imaginaţia la contribuţie. Copiii vor fi cei  mai încântaţi de acest procedeu, datorită faptului că vor avea libertate de desfăşurare şi vor putea picta după bunul plac. Se pot picta numeroase lucruri, precum animale, flori, păsări, lucruri abstracte sau chiar şi icoane. Rezultatul va fi unul neaşteptat: pietre colorate de decor pentru ghiveci, sau un dar creativ pentru o persoană dragă.

Înainte de toate, pentru a realiza picturi de piatră, aveţi nevoie de o piatră cu o suprafaţă cât mai plată, pentru ca desenul respectiv să fie cât mai uşor de realizat. De asemenea, pietrele pot fi de dimensiuni diferite, în funcţie de dorinţele fiecăruia.

De ce materiale avem nevoie:

– piatră de orice dimensiune

aracet

– creion negru

culori tempera

pensulă

– lac

Paşii de realizare:

Pentru a începe procesul în cele mai bune condiţii, piatra trebuie curăţată. Se spală în mai multe ape cu o perie pentru unghii sau pentru covoare şi se curăţă cu o soluţie uşoară (săpun lichid ori detergent). Se clătesc foarte bine şi se pun la uscat.

Odată uscate, pietrele se prepară cu aracet+alb sau crem (tempera sau pigment) în care se pune foarte puţină apă ca să fie mai fluide şi să se poată întinde bine. Se dau două sau trei straturi din această preparaţie şi se lasă să se usuce foarte bine între aceste aplicări.

Apoi, se începe colorarea cu un creion negru.

După trasarea desenului dorit se începe colorarea. Se pot folosi culori precum tempera, uleiuri, acrilice, culori pentru vitralii etc. Toate prind foarte bine pe orice tip de piatră.

După ce s-a colorat toată suprafaţa pietrei, ultimul pas este vernisarea. Aceasta se face cu un lac special. Când se pictează în tempera sau în acrilice, se foloseşte lac obişnuit pentru lemn. Când se pictează în ulei, se foloseşte un vernice special pentru culorile în ulei care se găseşte în comerţ.

pictura pe piatra 2

 

Pictura pe textile

Alegeţi materialul textil dorit pentru a realiza această tehnică. Aveţi posibilitatea de alege din mai multe materiale: tricou, perdea, faţă de masă. Dacă alegeţi să realizaţi un tricou, acesta va fi cu siguranţă un cadou original pentru orice persoană, iar copii vor fi încântaţi să realizeze picturi pe o perdea, pe care apoi să o decoreze în camera lor. Vor fi încântaţi să-şi vadă zilnic opera artistică!

În acest caz, vom avea drept model un tricou. Aşadar, aveţi nevoie de:

– tricou

– marker pentru textile sau vopsea neagră

– vopsea colorată de culori diferite (exemplu aici)

Paşii de realizare:

Mai întâi, luaţi drept model un şablon cu desenul dorit, pe care să îl fixaţi sub tricou. Se trasează conturul cu ajutorul unui marker special pentru această suprafaţă. Se lasă la uscat.

După ce s-a uscat, se umple spaţiile goale cu vopsea colorată, în funcţie de modelul realizat. Se lasă la uscat.

La final, se poate călca tricoul pentru a fixa culoarea mai bine.

Cu ajutorul acestor 2 tehnici de picturi, veţi reuşi să realizaţi obiecte handmade deosebite, care să impresioneze. Sperăm că v-a plăcut şi vă dorim spor la treabă!

pictura pe sticla

Comentarii

comments