Obiecte handmade obtinute din carlige de lemn

scaune din carlige de lemn

Arta handmade este o artă independentă, liberă, ce nu este constrânsă de principii şi reguli stricte. Are totuşi la baza două elemente importante: creativitatea şi imaginaţia. Combinate cu materiale de lucru şi tehnici speciale, se obţin obiecte handmade unice, însă spatele cărora stau multe poveşti frumoase.

Având la îndemână orice material, un adevărat artist handmade poate crea lucruri extraordinare. Din seria decoraţiunilor handmade speciale, astăzi vă prezentăm câteva idei pe care le puteţi pune în aplicare cu ajutorul cârligelor de rufe. Refolosiţi cârligele vechi din lemn pentru a construi un scaun sau o decoraţiune în formă de stea. Să trecem la treabă!

Scaune din carlige de lemn

Adăugaţi un plus de nonconformism locuinţei dvs. şi decoraţi-vă locuinţa cu mini-scaune, realizate din carlige de lemn. Acestea pot fi folosite pentru a înfrumuseţa dulapurile din dormitor sau biblioteca din living. Să vedem împreună cum se pot construi! 

Materiale şi etape de lucru

Pentru a realiza scaunele din carlige de lemn, aveţi nevoie de:

  • Carlige de lemn
  • Lac adeziv pentru tehnica şerveţelului
  • Lac de bărci
  • Eşenţă de petrol
  • Altele: dop de plută, hârtie pergament, beţe de bambus, etc.

DSCN22621

Începeţi prin a scoate şi a desface arcurile cârligelor de lemn, după care aplicaţi cu pensula lacul adeziv pe suprafeţele pe care urmează să le lipiţi. Lăsaţi un timp la uscat, după care lipiţi elementele între ele. Lăsaţi totul din nou la uscat si asamblaţi elementele finale. La final aplicaţi cu pensula un lac de protecţie, pentru a obţine un aspect final elegant. Curăţaţi pensula de lac în esenţă de petrol. 

DSCN2251

DSCN2261

Decoraţiune în formă de stea

stea din carlige de lemn
Chiar dacă sărbătorile de iarnă au trecut, decoraţiunea în formă de stea sau de fulg de nea, adaugă un strop de magie locuinţei oricând. Cârligele de lemn vă ajută să construiţi cele mai creative decoraţiuni, în doar câteva minute. Pentru a construi decoraţiunile în formă de stea aveţi nevoie de:

  • 8 carlige de lemn (pentru o singură stea sau fulg de nea)
  • lac adeziv
  • vopsea
  • sclipici

Desfaceţi cele 8 carlige de lemn şi scoateţi-le arcurile, trăgând uşor de acestea. Aliniaţi cele două bucăţi de lemn obţinute în urma desfacerii fiecărui cârlig şi lipiţi cele două bucăţi cu adeziv.

Pentru a începe lucrul la forma de fulg de nea sau de stea, aveţi grijă ca acestea să fie lipite într-un unghi de 90 de grade. Luaţi încă două cârlige şi lipiţi-le împreună ca cele de mai sus, astfel încât să obţineţi un X. Următoarele patru bucăţi de cârlige trebuie lipite în fiecare unghiu obţinute, pentru a obţine forma dorită.

Aplicaţi un strat de vopsea argintie pe fulgul de nea obţinut şi suflaţi peste aceasta sclipici, pentru un plus de strălucire. Gata! Aţi reuşit să creaţi în doar câteva minute o frumoasă decoraţiune de iarnă pentru casa dvs. 

Folosirea carligelor de rufe din lemn pentru a realiza diferite obiecte decorative handmade este o idee exceptională, pe care o puteţi aplica cu uşurinţă. Decoraţiunile obţinute sunt de-a dreptul surprinzătoare. Spor la treabă vă dorim!

Comentarii

comments