5 modele traforaj pe care le poti confectiona chiar tu

modele traforaj simple

Traforajul este o tehnică handmade aplicată pe placaj special de lemn.  Este indicat ca plăcile să aibă grosimea de 3-4 mm şi pot fi realizate numeroase obiecte după modele din comerţ sau pur şi simplu inventate, după imaginație.

Prelucrarea plăcilor se face cu ajutorul unui instrument special numit fierăstrău de traforaj. Cu aceste plăci poți realiza modele traforaj deosebite, utile atât ca decorațiuni cât și ca obiecte pentru acasă.

Pentru activitățile de machetaj, se poate prelucra și spuma alba, alături de placajul din lemn.

Dacă eşti începător, nu ezita să apelezi la modele traforaj specifice care te vor ajuta să confecţionezi chiar tu obiectul dorit. Urmăreşte câţiva paşi principali pentru a realiza modelul dorit: copiază pe placaj conturul modelului care urmează să fie executat, cu o coală indigo. Apoi, fxează placajul pe suport cu ajutorul unei menghine.

Suportul se așează la marginea mesei în așa fel încât capătul tăiat să rămână în afară şi decupezi după model. Aceasta este operația de bază în tehnica traforaj: dacă modelul este complicat și are tăieturi interioare, tai mai întâi toate orificiile și apoi conturul exterior.

Aşadar, îţi recomandăm următoarele modele traforaj simple, pe care să realizezi şi tu oricând.

Modele traforaj

1.  Suport deosebit de şerveţele

Dacă îţi doreşti un suport mai special pentru şerveţele sau doreşti să faci un cadou deosebit apropiaţilor, atunci poţi realiza acest model de traforaj. Este tăiat din placaj de 3 mm, şlefuit şi finisat cu 3 straturi de lac colorat pentru luciu natural.

1

Sursa foto: traforaj.files.wordpress.com

2. Suport simplu pentru cărţi de vizită

Poţi realiza acest suport cu ajutorul unui placaj de 5 mm şi poate fi finisat în mai multe nuanţe şi culori, în funcţie de preferinţe.La final se poate vopsi cu tempera sau acuarele (caz în care va fi nevoie de 2 straturi) sau acrilică. Poate fi cadoul ideal pentru o persoană, prin adăugarea cărţilor de vizită potrivite în funcţie de persoana respectivă.

modele traforaj

Sursă: traforaj.files.wordpress.com

3. Decoraţiuni simpatice pentru Crăciun

Schimbarea decorului de sărbători va fi mereu o idee bună. De ce să nu începeţi cu decoraţiunile pentru brad? Globuleţe, steluţe de diferite grosimi şi forme, toate pot fi realizate cu uşurinţă dintr-un placaj uşor de 3 mm.

modele traforaj

Sursă: traforaj.files.wordpress.com

4. Semn de carte cu mesaj

Pentru iubitorii de carte, avem o propunere interesantă: semnul de carte nu poate lipsi din cartea preferată! Acest accesoriu se realizează foarte simplu şi nu necesita mult timp de pregătire. Semnele sunt tăiate din placaj de 3 mm, apoi pirogravate cu un aparat specific. Iată un cadou ideal pentru devoratorii de cărţi!

modele traforaj

Sursă: traforaj.files.wordpress.com

5. Obiect de decor care prinde viaţă

Un obiect personalizat lasă mereu o amprentă plăcută, fie că este decorat pur şi simplu în interior sau dăruit unei persoane dragi. Desenul poate fi găsit online şi confecţionat ca atare pe un placaj de 3-4 mm, care poate fi colorat în funcţie de preferinţele tale.

modele traforaj

Sursă: traforaj.files.wordpress.com

Lasă imaginaţia să-şi facă toate poftele pentru a realiza modele traforaj deosebite. Mult succes!

Comentarii

comments