Decoratiuni de Pasti – idei si inspiratie

decoratiuni de pasti

Au mai rămas doar câteva zile pâna la cea mai luminoasă sărbătoare a primăverii, care ne inundă sufletele și gândurile de bucurie, liniște și pace: Paștele.  Sărbătoarea Paștelui este de asemenea și un moment de organizare și decorare a locuinței pentru a primi anotimpul de primăvară cu brațele deschise. De aceea, vă recomandăm 3 idei creative de decoratiuni de Pasti.

Cu acest gând în minte și în suflet, ne-am gândit să vă oferim câteva idei de decoratiuni care o să vă înveselească zilele de Paște. Alegeţi oricare din cele trei decoraţiuni handmade de mai jos pentru casa dvs!

Puișor în cuib

Dacă doriți o decorațiune specială pentru masa de Paște, atunci puteți încerca acest puișor colorat și vesel. Aveți nevoie de următoarele materiale: scobitori din lemn, aracet, ață de cusut verde, mănunchi de iarbă, vată galbenă, mărgele de nisip negre, hârtie roșie, galbenă, panglică roșie.

Suportul pentru puișor se realizează cu 10-15 scobituri din lemn, al căror capete ascuțite se taie cu un cutter și se aliniază unele lângă altele. Acestea se lipesc cu un strat de aracet și se lasă la uscat.

Pentru cuib aveți nevoie de un mănunchi de iarbă uscată, pe care îl rotiți în jurul degetului pentru a forma un cerc care va fi legat cu ață subțire verde.

Puișorul va fi modelat din două bile de vată vopsite în culoarea galben. Uniți cu o sârmă bila mai mică și bila mai mare pentru a forma corpul și capul puișorului. Lipiți pe cap două mărgele negre pentru a forma ochii și o fâșie îngustă de 2 mm pentru a forma ciocul. Pe corp lipiți două aripi decupate din hârtie galben închis. Lipiți cuibul de suport și puișorul în cuib, iar la final legați o fundă roșie.

Aranjați mai mulți puișori într-un coșuleț pentru o decorațiune specială pentru masa de Paște!

cuib-de-paste

Ou din fetru

O altă decorațiune frumoasă pe care o puteți folosi pentru a umple coșul de Paște este un ou din fetru. Aveți nevoie de un ou din polistiren, lână fetruită în mai multe culori (galben, roșu, mov, albastru) și ac pentru fetru. Alegeți o culoare pentru baza oului din fetru și îmbrăcați cu ajutorul acului întreaga suprafață. După ce ați îmbrăcat tot oul în fetru puteți să îl decorați cu modele și decorațiuni speciale, după placul dvs. 

ou din fetru

Iepuraș…pe băț

Realizați simplu și rapid un iepuraș pe băț, perfect pentru a decora coșul de Paște de pe masa îmbelșugată. Aveți nevoie de câteva coli de carton, foi albe, aracet sau lipici, foarfece, marker și fundiți roșie. Decupați, tăiați și lipiți trei fâșii de carton pentru a forma urechile și fața iepurașului.

Lipiți acest fâșii pe câte o bucată de foaie albă pentru a întregi urechile și fața iepurașului, ca în imaginea de mai jos. Colorați urechile cu gri, desenați ochii și nasul, după care lipiți întreg iepurașul de un băț de frigăruie. Legați-l la bază cu o fundă roșie, asemănătoare unui papion.

iepuras pe bat

Cu aceste trei idei grozave de decoratiuni de Pasti, sărbătoarea voastră va fi mult mai veselă. Vă dorim Sărbători Pascale fericite, liniştite şi colorate!

Comentarii

comments