Accesorii handmade cu flori – idei si inspiratie

accesorii handmade cu flori

Primăvara este un anotimp excelent pentru a începe noi activităţi care să vă pună imaginaţia şi creativitatea la contribuţie. Astfel, prin handmade puteţi realiza o mulţime de accesorii de sezon care să vă ofere un look proaspăt de primăvară. Atunci când vorbim de accesorii handmade, aveţi numeroase idei la dispoziţie pe care să le încercaţi în orice moment. Vă invităm să vedeţi mai jos propunerile noastre.

Accesorii handmade cu flori

Pentru că este primăvară şi pentru că florile ocupă un loc important în viaţa femeilor, ce spuneţi să le utilizăm şi în handmade? Puteţi realiza atât de multe accesorii handmade frumoase cu ajutorul florilor.

1. Broşe handmade din flori textile

Pentru aceste broşe aveţi nevoie de: material textil colorat, ac şi ață (culoare apropiată cu materialul folosit), foarfecă, aracet sau orice adeziv care lipește textilele, nasturi sau mărgele pentru decorarea broșei, ac de siguranță pentru broșă.

Trasaţi pe materialul dorit un cerc, folosind gura unui pahar ca şablon. Decupaţi 5 forme (pentru o singură floare). Împăturiţi fiecare cerc pe jumăte şi apoi iarăşi pe jumătate pentru petale. Cu un ac si o aţă coaseţi petalele trăgând de aţă până se vor plia. Indepărtaţi acul şi legaţi strâns cele două capete ale aţei.

Aranjaţi-le până se vor aşeza petalele frumos. Apoi, vă va trebui încă o bucată mică de material în formă de cerc care să acopere spatele broșei şi clipsul de prindere pentru broţă. Gaura din mijloc a broşei o puteţi acoperi cu diverse accesorii: perle, nasturi, pietricele colorate, diverse aplicaţii refolosite de pe broşe mai vechi etc.

1

2

2. Flori handmade din hârtie

Puteţi să realizaţi cu uşurinţă flori din hârtie pentru decorul vazelor, al unui ambalaj de cadou sau de ce nu pentru decorurile deosebite ale petrecerilor de sezon. Aveţi nevoie de hârtie colorată (nu carton că este prea gros), o foarfecă, un creion şi lipici.

4

 

Desenaţi pe hârtie o spirală cu liniile la distanţa de 2 cm şi apoi tăiaţi cu foarfeca pe linii. Lipiţi un capat pe masură ce începeţi să răsuciţi panglica formată. Puteţi să mai puneţi lipici din loc în loc, dar mai ales la sfârşitul spiralei. Dacă realizaţi o floare pentru vază, atunci fixaţi fiecare floare în capătul unei crenguţe şi puneţi-le pe toate într-o vază simplă.

3

3. Flori din nasturi

Florile confecţionate din nasturi pot fi utilizate în numeroase moduri: ca broşe, ca accesorii handmade pentru păr, ca magneţi de frigider în funcţie de gusturile voastre. Aveţi nevoie de: nasturi în culori diverse, lipici şi o hârtie pergament pe care să lucraţi. În primul rând, alegeţi aranjamentele dorite şi realizaţi o floare din 5 nasturi la petale. Unul chiar în mijloc şi apoi unul mai mic la început. Lucraţi pe o hârtie pergament (nu lipiţi nasturii pe suprafaţa de lucru), puneţi un glob de lipici pe hârtie şi adăugaţi cinci nasturi, asigurându-vă că toate sunt în contact bun cu lipiciul.

Apoi, adăugaţi lipici, dacă este necesar si adăugaţi un nasture în mijloc. Puneţi puţin lipici pe ultimul nasture şi puneţi-l peste nasturele din mijloc.

6

De asemenea, puteţi realiza şi un buchet de flori din nasturi pentru un eveniment special din viaţa voastră. Buchetul cu nasturi poate fi confecţionat în diverse forme sau diferite culori. Se cos câte trei nasturi unul peste altul şi se mai adaugă mărgele sau un alte ornamente după preferinţe, iar rezultatul este un buchet foarte vesel şi original!

Vă dorim o primăvară înfloritoare!

sursa imagini

Comentarii

comments